Oferta educaţională a colegiului nostru vizează dezvoltarea personalităţii elevilor, impune o participare activă, conştientă şi responsabilă a acestora şi identifică clar modalităţile de adecvare la un context educaţional specific, realizându-se individualizarea unităţii noastre şcolare. Oferta educaţională 2006 - 2007 a colegiului naţional economic „Theodor Costescu” este fundamentată pe o analiză multiplă, realistă, pornind de la nevoia de educaţie a copiilor, a părinţilor plasaţi în spaţiul social al comunităţii locale şi serviciul educaţional oferit de şcoala noastră, centrat în jurul ofertei curriculare, corelat cu integrarea absolvenţilor în învăţământul superior, în conformitate cu cerinţele actuale ale societăţii democratice, de a pregăti tineri capabili de autoperfecţionare, capabili de adaptare la o economie concurenţială bazata pe: competitivitate, spirit de iniţiativă, cu alte cuvinte, de a pregăti persoane cu resurse adaptative la solicitările sociale şi psihologice ale vieţii, cu un sistem axiologic ferm conturat.
|